Descriere

1970 a fost un an decisiv pentru rockul progresiv. In acel an, trupe precum Genesis, Yes, Jethro Tull si Gentle Giant au castigat putere si convingere, explorand in mod constient "limitele” rock-ului, cu un spirit pur si o experimentare nelimitată. Două trupe de pionierat care au fost jucători cheie in rockul progresiv si-au inregistrat fiecare cel de-al treilea album la sfarsitul acelui an: eclecticul LIZARD al celor de la King Crimson, si de la Van Der Graaf Generator, H TO HE, WHO AM THE ONLY ONE care a extins si mai mult granitele progresivului sub forma unei capodopere uneori intunecate si tulburătoare. Cele două albume au mai mult decat o asemănare trecătoare: la fel ca LIZARD, "H TO HE” are influente puternice de jazz, exprimate in mare măsură prin saxofonul dinamic al lui David Jackson. In plus, Robert Fripp are o aparitie ca invitat pe albumul Van Der Graaf, sunetul unic al chitarei sale regasindu-se pe "The Emperor in His War Room”. In plus, atat LIZARD, cat si "H TO HE” sunt exemple excelente de albume "dificile” care pot fi initial provocatoare, dar in cele din urmă experiente auditive foarte pline de satisfactii.

Pe tulburătoarea piesa de deschidere, "Killer”, Hammill cantă despre un peste monstru născut "intr-o zi neagră, intr-o lună neagră, pe fundul negru al mării” care, desi "foarte singuratic”, ucide pe toti cei care se apropie. , apoi gandeste că "Sunt intr-adevăr mai degrabă ca tine, pentru că am ucis toată dragostea pe care am avut-o vreodată”. Moartea, singurătatea si nevoia de iubire sunt teme recurente ale acestei lucrări. "House With no Door”, ajutat de pianul melancolic al lui Hugh Banton si de flautul lui Jackson, oferă un portret trist dar frumos al artistului ca un om torturat, inchis in caverna craniului său, ai cărui "pereti” auto-modelati i-au inchis accesul spre dragostea dupa care tanjeste. "The Emperor in His War Room” ne vorbeste de pretul platit pentru o viata traita gresit: "Cersind pentru viata ta, in timp ce cutitul impartial se scufundă in carnea ta tipătoare.... Trebuie să plătesti pretul urii, si pretul acesta este sufletul tău.” Următoarea piesa, "Lost”, este poate cea mai puternică a albumului (cu piesa finală, contine si multe dintre momentele mai grele ale discului) si il găseste pe Hammill, cu o voce care se compară favorabil cu cea a lui Gabriel, adresandu-se spectrului unei iubiri pierdute.

H TO HE, WHO AM THE ONLY ONE este o inregistrare clasică, o ascultare esentială pentru toti cei care vor sa descopere cat de puternic si miscător si experimental era rockul progresiv in faza sa primara.

Newly remastered from the original first-generation master tapes, featuring “Killer”, “House With No Door”, “Pioneers Over C”. One of the defining progressive rock releases of its era.